Pierderea la uscare este o metodă de testare utilizată pe scară largă pentru a determina conținutul de umiditate al unei probe, deși ocazional se poate referi la pierderea oricăror materii volatile din probă.
Pierderea prin uscare nu se referă de obicei la apa compactă molecular sau la apa de cristalizare.
Pierderea la aprindere reprezintă procesul de măsurare a modificării greutății unei probe după ce a fost încălzită la temperaturi înalte, cauzând arderea sau volatilizarea conținutului său.
Schimbarea greutății probei este monitorizată în timpul procesului de încălzire și acest lucru este necesar, de exemplu, pentru determinarea conținutului de materie organică în materiale precum sedimentele, nămolul, solul și deșeurile.
Materialele anorganice cum ar fi cimentul, varul, bauxita calcinată și materialele refractare pot fi, de asemenea, testate prin pierdere la aprindere.
